Blog

Primul șoc și prima victorie românească

Primul șoc și prima victorie românească

Bogdan Deac intră pe primul loc în clasamentul Rundei a II-a a Superbet Chess Classic Romania 2021, alături de Fabiano Caruana, numărul 2 mondial

Runda a II-a a Superbet Chess Classic Romania s-a încheiat duminică, 6 iunie, cu un clasament surprinzător: Bogdan Deac, (numărul 2 în România și singurul junior din competiție) i s-a alăturat lui Fabiano Caruana (numărul 2 la nivel mondial), la egalitate, în topul clasamentului zilei, după ce a reușit să-l învingă pe  numărul unu al Franței, Maxime Vachier-Lagrave. Fabiano Caruana a câștigat împotriva numărului unu al României, Constantin Lupulescu, iar celelalte partide s-au încheiat cu remiză.

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ciprian Teleman, și fostul baschetbalist Virgil Stănescu au făcut primele mutări care au dat startul simbolic al celei de-a doua runde a competiției. Ei au făcut echipă cu cele două junioare care au făcut remiză la Ceremonia de deschidere a turneului, pe 4 iunie, în partida demonstrativă cu Garry Kasparov și marii maeștri internaționali înscriși în concurs, Alexia Iordache și Alessia Ciolacu.

„Mă bucur pentru orice inițiativă care readuce șahul în prim-plan. Pentru copii, cel puțin, este unul dintre cele mai bune moduri în care poate fi investit timpul lor, antrenând capacități cum ar fi memoria, recunoașterea unor modele structurale, proiecția în viitor sau luarea deciziilor. Acestea pot deveni factori de succes în anumite tipuri de carieră. Îmi ofer toată susținerea pentru activitățile extrașcolare care îi pot pregăti pe copiii noștri pentru viitor”, a declarat ministrul Ciprian Teleman.

Runda a III-a începe astăzi, la ora 15.00, iar derby-ul zilei va fi între numărul doi mondial, Fabiano Caruana, și câștigătorul ediției Superbet Chess Romania 2019, Levon Aronian, numărul cinci în lume. Prima mutare va fi făcută de fostul fotbalist român, Florin Răducioiu, membru al echipei naționale de fotbal a României la Campionatele Mondiale de Fotbal din 1990 și 1994 și la EURO 1996, singurul fotbalist român care a evoluat și a și marcat în toate marile campionate naționale ale Europei (Anglia, Franța, Germania, Italia și Spania).

Cronica Rundei a II-a

Maxime Vachier-Lagrave - Bogdan Deac 0-1

Bogdan Deac a început partida cu piesele negre, un fapt considerat din start ca un mic dezavantaj la acest nivel. Cu toate acestea, a ales o variantă în care se duce o luptă corp la corp. Chiar dacă numărul unu al Franței, marele maestru internațional, Maxime Vachier-Lagrave, a reușit să obțină o poziție extrem de ofensivă, reprezentantul României a găsit o continuare ingenioasă prin care a descentrat piesele adversarului. După câteva mutări a obținut avantaj material și astfel s-a scris istoria primei victorii românești.

„Dacă ar trebui să ne spună marele maestru român care este mutarea sa preferată, cu siguranță ne-ar răspunde „pion la b3”! În prima zi, când a jucat cu piesele albe împotriva celui mai bun jucător olandez și numărul șase mondial, a reușit cu această mutare să deschidă poziția Regelui advers și să obțină avantaj. În Runda a II-a, cu aceeași mutare, dar cu piesele negre, a descentrat total o poziție ideală de atac a adversarului său”, a comentat Gabriel Grecescu, mare maestru internațional.

„O răsturnare spectaculoasă”, „Deac îl surprinde pe VML și intră în topul clasamentului, alături de Caruana”, au comentat experții de la Grand Chess Tour pe twitter, referindu-se la victoria lui Deac.

„Partidele lui Bogdan sunt precum luptele greco-romane! Fiecare duel este dus până la ultima picătură de energie. Iar până acum a demonstrat că se descurcă foarte bine și împotriva adversarilor de la categoria grea”, a declarat Căpitanul echipei olimpice, marele maestru internațional, Alin Berescu.

Fabiano Caruana - Constantin Lupulescu 1-0

Constantin Lupulescu a intrat într-o poziție cu Regii pe flancuri opuse. Încă de la primele mutări era evident că va fi o partidă pe contre. Fabiano a fost foarte exact în momentele critice și a reușit să-și intensifice presiunea. Din păcate marele maestru român a consumat o mare parte din timpul său, iar când avea mai mare nevoie să combată mutările puternice ale numărului doi mondial, nu reușit să găsească cele mai bune continuări.

Giri Anish – Teimour Radjabov ½-½

După o primă rundă în care a fost „alergat” pe toată tabla, marele maestru olandez a avut o abordare mai pașnică împotriva câștigătorului Cupei Mondiale din 2019. În jocul de mijloc a părut că reușește să obțină o poziție superioară, dar a fost vorba doar de o dominare sterilă. Din punct de vedere vizual a părut că va reuși să contruiască un atac periculos, până când s-a lovit de zidul numit Teimour.

Shakhriyar Mamedyarov – Alexander Grischuk  ½-½

A fost un duel între doi jucători care se cunosc foarte bine, cu foarte multe partide, unul împotriva celuilalt. Shakh a încercat să-l surprindă pe triplul campion mondial de blitz cu deschiderea engleză, iar în jocul de mijloc a reușit chiar să-și creeze șanse de câștig. După o apărare exactă, s-a ajuns rapid într-un final egal și partida s-a încheiat remiză.

Wesley So – Levon Aronian  ½-½

Pentru a doua oară la rând, Levon a jucat cu piesele negre și a avut aceeași abordare solidă. Campionul mondial la Șah-Fischer a încercat să complice jocul și să intre într-o poziție mai „ascuțită”, dar schimbul rapid de piese pe coloanele centrale a făcut ca partida să se încheie la egalitate.

Runda a III-a va începe la ora 15.00, la Sheraton, și se va juca între:

Levon Aronian - Fabiano Caruana

Bogdan Deac - Shakhriyar Mamedyarov

Alexander Grischuk - Wesley So

Teimour Radjabov - Maxime Vachier-Lagrave

Constantin Lupulescu - Anish Giri

Derby-ul Rundei a III-a va fi între câștigătorul din 2019, Levon Aronian, care va avea piesele albe împotriva numărului doi mondial, Fabiano Caruana. Bogdan Deac va încerca să confirme forma bună în care se află, iar Maxime Vachier-Lagrave va forța o revenire în clasament. Constantin Lupulescu îl va înfrunta pe liderul echipei olandeze, Anish Giri.

Despre turneu

Competiția de șah clasic la București este prima etapă din Grand Chess Tour 2021 și se desfășoară sub sloganul „Change your life. Make your Move. With Kasparov”. Șahiștii joacă fiecare cu fiecare și obțin puncte. Câștigătorul etapei este anunțat la finalul turneului, pe baza punctelor acumulate. Premiile se ridică la 325.000 dolari.

Mai multe informații despre cei 10 jucători, puteți găsi aici:  https://www.superchess.ro/index.php/grand-chess-tour/gct-2021

Turneul are loc între 5 și 14 iunie, cu excepția zilei de 10 iunie. Partidele încep la ora 15.00 și se încheie în jurul orei 20.00. În fiecare zi a turneului, invitați speciali vor face prima mutare simbolică. Printre invitați se numără: Mihai Leu (8 iunie); Ana - Maria Brânză (9 iunie); Gică Craioveanu (11 iunie); Cătălin Moroșanu (12 iunie); Daniel Pancu (13 iunie); Gică Popescu (14 iunie).

Vizionare

În România, competiția este transmisă în direct de postul de televiziune LookSport și este comentată de Marii Maeștri Internaționali Alin Berescu (Căpitanul Echipei Naționale de Seniori)  și Andrei Murariu, precum și Maestrul Internațional Gabriel Grecescu. În online și în străinătate, ea poate fi urmărită pe  https://grandchesstour.org/.

Accesul presei

Turneul nu este cu public și se desfășoară cu respectarea regulilor de protecție sanitară. Accesul jurnaliștilor se face pe bază de acreditare și cu dovada vaccinării, a prezenței anticorpilor sar-cov-2, sau a rezultatului negativ al unui test rapid, făcut la intrare. Spațiile sunt amenajate cu respectarea distanței fizice dintre participanți. Masca este obligatorie în interior. Pentru a participa la prima mutare, jurnaliștii sunt invitați să ajungă la eveniment începând cu ora 14.15, dacă nu au vaccin, și începând cu 14.30, dacă au vaccin.

Sprijin pentru eveniment

Sponsor principal: Superbet

Sponsor: One United

Parteneri media: PRIMA TV; NEWSWEEK, LOOKSPORT, GSP.ro, NEWS.RO, PROFIT.RO, HOTNEWS.RO, Financial Intelligence

Image