Blog

Garry Kasparov a deschis turneul Grand Chess Tour 2022, la Palatul Parlamentului din Capitală.

Previous Next

Competiția debutează mâine: 10 dintre cei mai mari șahiști ai lumii se confruntă la București

 

  • Cel mai mare șahist al tuturor timpurilor, prezent astăzi la ceremonia de deschidere a turneului de șah
  • Ceremonia a fost transmisă live pe TVR 1
  • 10 dintre cei mai buni GM (mari maeștri) ai lumii dau, joi, startul etapei de la București
  • În competiție joacă și Bogdan Deac, cel mai bun șahist al României, la acest moment

 

București, 4 mai 2022Palatul Parlamentului a reunit, miercuri, preț de câteva ore, personalități marcante ale șahului mondial și ale vieții publice din România. Cel mai bun jucător de șah din toate timpurile, cei mai buni șahiști din lume, la acest moment, precum și diverse oficialități, oameni politici, sportivi și persoane publice au participat la ceremonia de deschidere a primei etape din circuitul internațional Grand Chess Tour 2022 (unul dintre cele mai importante turnee de șah, la nivel global).

Inaugurarea turneului Grand Chess Tour (GCT) a debutat miercuri, 4 mai a.c., începând cu orele 16.00, cu participarea extraordinară a multiplului campion mondial, Garry Kasparov, a directorului executiv al Grand Chess Tour - Michael Khodarkovsky, a Monicăi Anisie, președintele Comisiei pentru învățământ din Senatul României, a președintei Fundației Superbet - Augusta Dragic, a celor 10 jucători, precum și a aprox. 400 invitați din diverse medii socio-profesionale și din mass-media.

Este o sinergie ceea ce se întâmplă astăzi, aici. Viziunea Grand Chess Tour este de a exporta educație si inteligență cât de mult posibil. Miza acestei competiții nu este doar cine câștigă, ci de a da un imbold tinerei generații”, a declarat Michael Khodarkovsky, director executiv al Grand Chess Tour, în cadrul ceremoniei de deschidere a competiției.

Deschiderea evenimentului a constat într-o prezentare a turneului (aflat deja la cea de-a treia ediție în România) și a jucătorilor primei etape, tragerea la sorți a jucătorilor înscriși în competiție, urmată de prima mutare simbolică, făcută de marele maestru internațional Garry Kasparov cu Monica Anisie, o sesiune de întrebări dedicată presei, precum și o serie de momente realizate cu invitații, cu participarea celor 10 GM și a lui Garry Kasparov.

“Ce loc emoționant – îmi provoacă nostalgii să mă aflu în această clădire. Mă simt de fiecare dată acasă când vin aici”, a menționat marele maestru Garry Kasparov, în timpul ceremoniei de la Palatul Parlamentului.

“Este pentru prima dată când simt o suștinere atât de puternică pentru șah, în România. Avem o șansă extraordinară de a modela formidabil mintea copiilor prin intermediul șahului. Vreau să transmit încă o dată un mesaj clar și ferm de susținere a șahului în România. Este nevoie de suportul nostru, al tuturor decidenților statului și nu numai, in sprijinul acestui sport. Astăzi, trăim momente tulburi – la care puțini dintre noi ne-am fi putut gândi. O minte lucidă, care gândește strategic, a tras totuși un semnal de alarmă referitor la acest lucru, în urmă cu două decenii: mintea unui campion mondial, a marelui maestru Garry Kasparov”, a menționat Monica Anisie, președintele Comisiei pentru învățământ din Senatul României, în timpul ceremoniei.

Ne-am propus ca, prin această competiție cu renume, devenită tradiție și în România, fiind deja la cea de-a treia ediție, să convingem tinerii să considere șahul o opțiune în dezvoltarea lor, atât personală, cât și profesională, dar mai ales, să convingem părinții să-și îndrume copiii spre șah. Faptul că reușim, an de an, să reunim la București mințile briliante ale șahului mondial ne bucură și ne motivează să dezvoltăm proiecte educaționale, care au la bază susținerea șahului. Acest sport are nevoie de sprijin și de implicare din partea noastră, a mediului privat, precum și a autorităților din România – din punct de vedere financiar, educațional și al promovării”, a punctat Augusta Dragic, președinte al Fundației Superbet, co-organizator al competiției de șah de la București.

Putem să ducem acest sport la un nivel atât de înalt, chiar și în România. Prin nivelul de performanță pe care acest turneu îl aduce șahului, în Romania, este un exemplu pentru copiii care își dedică timpul învățării acestui sport. Pentru noi este o bucurie imensă să fim organizatori ai acestui circuit sublim. Astăzi, suntem undeva între locurile 20 și 30 în lume, la capitolul șah. Ne dorim să ne îmbunătățim performanța și mai mult, poate să ajungem în top 10-20, de ce nu? Unul dintre obiectivele noastre importante, în cadrul Federației Române de Șah este să introducem sahul ca materie opțională în școlile din România”, a precizat și Vlad Ardeleanu, președinte al Federației Române de Șah.

Ceremonia de deschidere a turneului de șah a transmis, în acest an, un mesaj de încredere și speranță, de celebrare a păcii, a valorilor universale și a minților care se pun în slujba binelui, sub sloganul “Uniting Minds”. Evenimentul a fost transmis în direct pe TVR 1, precum și pe site-ul grandchesstour.org.

Prima din cele cinci etape ale turneului global GCT 2022 (Superbet Chess Classic România) începe mâine, la Sheraton Bucharest Hotel, din Capitală. 10 GM, aflați printre cei mai buni jucători de șah din lume, dar și jucătorul numărul 1 al României (care a primit un wildcard pentru această etapă) se vor confrunta în această competiție de șah, ce se va desfășura în perioada 3-15 mai, cu o zi de odihnă pe 10 mai.

În fiecare zi, partidele vor începe la orele 15.00 și se vor termina în jurul orelor 20.00. Deschiderea fiecărei zile competiționale se va face printr-o primă mutare simbolică, făcută de invitați speciali, sportivi, oficiali și diverse personalități ale vieții publice din România.

Cine sunt cei 10 GM care concurează la București

Cei 10 mari maeștri internaționali care se confruntă în competiția de la București sunt: Alireza Firouzja (Franța) – locul 2 în lume și primul an când joacă în tot circuitul GCT, Levon Aronian (SUA) – locul 6 mondial, Fabiano Caruana (SUA) – locul 4 în lume, Wesley So (SUA) – câştigător al GCT 2021 şi câştigător al etapei Paris Rapid & Blitz 2021, Shakhriyar Mamedyarov (Azerbaijan) – locul 3 la GCT 2021 şi câştigătorul Superbet Chess Classic România 2021, Ian Nepomniachtchi (FIDE) – locul 5 în lume, challenger la titlul mondial în cadrul CM 2021, Richard Rapport (Ungaria) – locul 10 mondial, Maxime Vachier-Lagrave (Franța) – locul 2 la GCT 2021, câştigător al Cupei Sinquefield 2021 şi câştigător al GCT Croaţia 2021, Leinier Dominguez (SUA) – primul an când joacă în circuitul GCTși Bogdan Deac (România) – cel mai bun șahist al României (locul 59 mondial) a obținut titlul suprem (de GM) la 14 ani și 7 luni, devenind la vremea respectivă cel mai tânăr GM din lume. Deac a debutat în echipa națională de seniori la 14 ani, iar în iulie 2019 a fost cotat de către FIDE ca fiind al 8-lea junior din lume.

Cu importanță strategică în stabilirea celui mai bun șahist al lumii, competiția de la București este de şah clasic, în care jucătorii joacă în sistem turneu, fiecare cu fiecare, iar câştigătorul va fi decis în urma punctajului acumulat. Premiile etapei de la București ajung la 350.000 de dolari.

Evenimentul este deschis și publicului larg. Iubitorii acestui sport pot rezerva bilete, de pe site-ul www.superchess.ro, pentru urmărirea jocurilor celor 10 GM, direct în sala de competiție. Biletele se găsesc în număr limitat.

Accesul presei la competiția de șah se face pe bază de acreditare. Jurnaliștii interesați să participe sunt invitați să se acrediteze prin completarea formularului de acreditare și transmiterea lui la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Federația Română de Șah este co-organizator și partener al etapei de la București, împreună cu Fundația Superbet.

Parteneri media: TVR 1, Prima Sport, Pro Sport, gsp.ro/Gazeta Sporturilor, Digi Sport, Rock FM, wesport.ro.

 

Despre turneul Grand Chess Tour (GCT)

GCT este un circuit internațional care aliniază cei mai buni jucători de șah ai lumii. Legendarul Garry Kasparov, unul dintre cei mai mari “ambasadori” ai șahului, la nivel global, a inspirat înființarea Grand Chess Tour și, totodată, a contribuit la consolidarea parteneriatului dintre organizatori.

Despre Fundația Superbet

Prin Fundația Superbet, Grupul Superbet, cel mai mare operator din industria de Betting & Gaming din România, derulează o varietate de programe CSR prin care se implică în viața comunității. Fundația promovează educația, performanța, valorile culturale și susține realizarea unor acțiuni și materiale (cărți, filme, programe culturale etc.) care contribuie la educație, informare corectă sau la dezvoltarea unor abilități. Din 2019, este și partener strategic al Federației Române de Șah. Alte proiecte notabile sunt dedicate sănătății (#pariempebine, “Race for Cure”), culturii și educației prin susținerea revistei “Dilema Veche”, a revistei „Știință & Tehnică” sau a publicației bilunare de business „New Money”.

Despre Federația Română de Șah (FRSAH)

Înființată în 1925, Federația Română de Șah s-a constituit prin adeziunea a 26 de cercuri de șah din țară. Este una dintre membrele fondatoare a Federației Internaționale de Șah (FIDE). Primul său Comitet Director a fost prezidat de Mihail Sadoveanu din calitatea de președinte. De atunci, diverse personalități marcante ale vieții politice, culturale și sportive românești au îndeplinit funcția de președinte al Federației. Misiunea FRSAH este de a populariza și dezvolta practicarea acestui sport, la nivel național, din punct de vedere sportiv, educațional, cultural și artistic, promovând corectitudinea, toleranța și fair-play-ul. 

 

Mass-media contact

Loredana Trupșor

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

0763 597 889

 

Gabriela Stanciu

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

0757 088 838 / 0741 068 170

 

Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Image